A face ordine prin haosul din publicitate este o problemă perenă a oamenilor de marketing. Majoritatea evită reclamele, mai puţin în cazul în care caută ceva anume: oamenii schimbă canalele în timpul reclamelor TV, dau paginile în reviste pentru a trece de reclame şi vorbesc în timpul pauzelor de la radio.
Sunt multe idei pentru a depăşi acest aspect, dintre care unele funcţionează, iar altele, pur şi simplu, enervează clientul plătitor-dar unele dintre cele mai bune implică plasarea mesajului exact acolo unde clienţii interesanţi îl vor vedea.
Un pic de teorie
Cea mai mare parte a oamenilor consideră condusul o necesitate costisitoare. Sunt puţine lucruri pe care cineva le poate face în timp ce conduce, în afară de a se uita după celelalte maşini-lucru care de obicei nu este chiar aşa de interesant. Totuşi, asta deschide o oportunitate.
Recent, mai multe firme au aranjat să aibă maşini private branduite, colante cu mesaje publicitare. Automobiliştii primesc o sumă de bani pentru ca maşinile lor să fie colantate şi implicit, acest lucru ajută la acoperirea costurilor pentru combustibil. Bineînţeles, şoferii pot să-şi aleagă compania-nu ar fi potrivit ca un vegetarian să facă reclamă la McDonald’s-dar, în general, sunt foarte puţine probleme de acest gen.
Avantajul – cheie pentru publicitate este acela că maşinile vor fi văzute în trafic, în parcări s.a.m.d.:în anumite cazuri, aceasta e o modalitate de a ajunge la oamenii care în orice alte circumstanţe ar fi dificil sau imposibil de abordat.
Reclamele sunt aplicate sub forma unui autocolant din plastic, putând fi astfel schimbate uşor: şoferii sunt aleşi în funcţie de gradul de întreţinere a maşinilor şi de locurile în care merg, astfel încît este perfect fezabil să facă reclamă pe maşinile jucătorilor de golf sau ale clienţilor fideli ai companiilor aeriene, în condiâiile în care compania doreşte să abordeze acel gen de public.
- Reclamele terbuie să capteze atenţia – de regulă, privitorii au doar câteva secunde să observe reclama în timp ce maşina terce prin faţa lor.
- Alegerea tipului de şofer adesea este esenţială, pentru că acest lucru va influenţa publicul pentru reclama ta.
- Dacă este posibil, alege şoferi care sunt deja fani ai produsului tău-acest lucru le dă un motiv în plus să le vorbească prietenilor şi conoscuţilor despre tine.